Chiar nu stiu de ce nu am incercat reteta asta mai devreme. Un delicios desert tipic englezesc cu morcovi, care se termina cat ai zice “chec”. ..

Avand in vedere faptul ca este  un chec  care are morcov ras in compozitie nu ma gandeam niciodata sa fie asa de bun. Probabil ca ati tot auzit pe la diverse emisiuni sau pe site-uri de specialitate de celebrul  “Carrot cake”.  In secolele 18-19, in cartile de retete din Marea Britanie aparea tot mai des reteta pentru “Carrot pudding” . E drept a fost modificata pe parcursul anilor, ajungand in final la varianta cunoscuta sub denumirea de “Carrot cake” care combina perfect gustul dulceag al morcovului, cu aroma  scortisoarei si finetea cremei de branza.

Ei bine, am adaptat si eu  reteta de carrot cake pentru a face un chec, in mare parte si datorita faptului ca de curand mi-am cumparat o astfel de forma:

Forma semitorunda pentru chec

Forma este perfecta pentru orice fel de chec, iar reteta este incredibil de usoara, drept pentru care am sa va las sa va convingeti singuri.

Aveti nevoie de urmatoarele ingrediente:

3 oua

3 morcovi

3-6 linguri cu varf  zahar (eu am folosit chiar 6 linguri de zahar brun si a fost cam dulce)

6 linguri cu varf de faina

1 ceasca de ulei ( nu o cana mare)

un praf de sare

1/2 lingurita de scortisoara macinata

1 lingurita de praf de copt

Si asta e tot…

Acum sa va zic si modul de preparare:

1. Intr-un vas de mixer se freaca cele 3 oua timp de 1-2 minute, pana aveti o compozitie spumoasa. Apoi , se adauga tot zaharul si se mixeaza in continuare pana se incheaga compozitia si arata ca o crema usoara. Nu dureaza mult, maxim 1 minut. Tot acum se pune si scortisoara, mixand in continuare pana se omogenizeaza.

2.  Se adauga uleiul in compozitie si se mixeaza pana se incorporeaza.

3. Se dau morcovii pe razatoarea mica si se pun in compozitia obtinuta pana acum. Se incorporeaza folosind mixerul.

4.  Separat se cerne faina cu praful de copt si praful de sare. Cu o lingura se amesteca ingredientele uscate si se adauga intr-o singura etapa peste compozitia de chec (oua+zahar+ulei+morcovii rasi) folosind mixerul se amesteca totul timp de 1 minut pentru a incorpora bine toata faina.

5. Se incalzeste cuptorul la 160 grade C cu 5 minute inainte de a baga tava in cuptor.

6. Se unge forma semirotunda de chec cu ulei (cam 1-2 linguri). Eu am folosit o pensula de cauciuc pentru a fi sigura ca am intins uleiul prin fiecare adancitura a formei. Apoi am turnat tot aluatul  in tava si am lasat-o la cuptorul preincalzit timp de 30-45 de minute sau pana trece testul scobitorii. La mine a durat circa 40-45 de minute. Si am mai lasat- inca 10 minute in cuptorul oprit. Dupa care am rasturnat-o pe un tocator. In mod normal se lasa sa se raceasca complet inainte de a felia checul, insa curioitatea a invins si de aceasta data si l-am feliat inainte de a se raci de tot.

Tot ce pot sa va spun este ca… e si pacat sa nu incercati reteta de Chec cu morcovi, mai ales ca va fi pe placul chiar si a celor mai mofturosi mancaciosi! Plus ca este gustarea perfecta atunci cand ati sarit peste masa de dimineata sau cand serviti o ceasca de ceai/cafea!

PS: Se poate face si o prajitura dupa aceeasi reteta, doar ca va trebui sa dublati cantitatile ingredientelor si sa va raportati de asemenea si la tava in care veti coace prajitura. Pentru a va face munca mai usoara… gasiti aici un articol cu dimensiunile si formele tavilor folosite la copt.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Lasati un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

wordpress best themes - 2012 wordpress theme - magazine wordpress themes